Pe urmele lui Țap Tarap - din seria aventurilor unui porcușor de Guineea

 Pe urmele lui Țap Tarap a luat naștere în martie , 2025 , imediat după moartea tatălui meu, probabil că scrisul m-a ajutat să trec peste acel moment. Imediat mi-am dat seama că am primit un impuls să mă folosesc de faptul că, imaginația mea, câteodată creează diferite povesti, antrenate și de faptul că am două minuni de copii ,așa că iată rezultatul.

A fost odată ca niciodată o fermă unde o întâmplare hazlie avea să schimbe viața unei familii de fermieri. Fermierul Zoe și soția lui, Marița . Erau mereu ocupați cu munca în grădina de zarzavaturi și îngrijeau pomii fructiferi.

Cei doi trecuseră de jumătatea vieții, în jurul vârstei de cincizeci de ani. Fermierul era înalt cât să încalece un măgar dintr-o săritură, iar soția lui – o femeie blajină, cu suflet mare – înțelegea din priviri cât de mult o iubea. Bărbatul avea fața arsă de soare, semn al ceasurilor lungi petrecute în gospodărie, locul unde își petrecea cea mai mare parte a zilei.

Aveau doi copii frumoși,voinic băiat, pe nume George și o fată în toată splendoarea pe care doar natura putea concura cu ea, pe nume Tincuta. Ei se vedeau mai mult în weekenduri deoarece studiau la o școală îndepărtata , pe celălalt țărm al oceanului– dar mereu un prilej de bucurie pentru toți. Fiecare era prins cu propriile treburi. Pe lângă obiceiurile zilnice ale fermierilor, singurul lucru constant era timpul – tăcut, implacabil. Gândul acesta îi dădea o stare de melancolie, conștient fiind că fiecare clipă petrecută cu familia sa era o clipă din viață neprețuită și incerca să dea valoare fiecărui moment.

Într-o zi din vacanța copiilor, aproape de sfârșitul săptămânii, copiii s-au întors la ferma părinților, aveau cu ei o cutie, pe care era scrijelit Adopție!

, iar înăuntru era o mică vietate – un porcușor de Guineea.

În urma călătoriei cu vaporul de peste ocean, pe marginea punții vaporului, printre zecile de cutii, zăcea o cutie din care se auzeau chițăieli și sunete de ronțăială. De îndată s-au îndreptat spre ea și marea lor mirare a fost că înăuntru cutiei era bietul porcușor.

îi puseseră numele Țap-Țarap.Țap, pentru felul lui năstrușnic de a țopăi, ca un țap adevărat. Iar Țarap, un sunet haios care să rimeze.

Când îl văzu, fermierul păru ușor circumspect. Cu greu își făcea timp pentru gospodărie, darămite pentru un rozător mic și jucăuș. Avea dimensiunea unei roșii coapte, dar copiii își închipuiau că va crește cât un dovleac. Credeau că grădina plină cu verdețuri și rădăcinoase îi va prii.

După masă, tatăl îl luă în brațe și-i privi atent gheruțele. Își dojeni copiii, pe un ton cald și glumeț: – Când i-ați făcut ultima oară pedichiura?

Țap-Țarap scoase un sunet ca și cum ar fi înțeles că se vorbește despre el.Spre seară, după lungi „tratative” despre adopția micului animăluț, tatăl luă o hotărâre: – O să-i fac un buzunar special și-l voi purta cu mine peste tot., ir în curte va avea locul lui de joacă. Doar să nu-l aud chițăind de foame!

Văzând sclipirea de recunoștință din ochii copiilor, simți o bucurie cum rar mai trăise.

Vara se apropia de final, grădina era pregătită pentru cules, iar din sera unde fermierul avea legumele pentru ale gurii, gătite cu drag de soția lui, își admira cu mândrie recolta. Țap-Țarap, din buzunarul lui, chițăia vesel, de parcă îl felicita pentru munca sa. Omul simțea că e apreciat de un partener... chiar dacă era un porcușor.Se hotărî să-i facă o surpriză. Se îndreptă cu pași mici spre zona cu rădăcinoase, culegând câțiva morcovi pentru copii și unul noduros, pentru Țap-Țarap. Luă și o varză mică și crocantă. Judecând după chițăieli, cineva era foarte încântat. Oare cine ?😊

Umplu coșul, se așeză pe terasă, locul unde obișnuia să se odihnească după muncă, înconjurat de plante aromatice care adiau ușor. Își turnă o cană mare de ceai și o savură, în timp ce Țap-Țarap ronțăia fericit partea lui de hrană.Timpul trecea lin, asemeni unui stol de păsări migratoare care brazdează cerul plin de constelații. Seara, în lipsa luminilor artificiale, se vedea creația Lui Dumnezeu în toată splendoarea.

Era spre sfârșitul toamnei, într-o seară răcoroasă de octombrie. Din depărtare se auzeau păsările migratoare care se îndepărtau de iarna ce avea să vină.

Frunzele coapte parfumau aerul. Țap-Țarap se ghemui sub bărbia bărbatului, speriat de zgomotele nopții, dar acesta îl liniști mângâindu-l pe creștet. Intră în casă și își așternu patul pentru noapte. Dar, pe când adormise adânc, o adiere deschise ușița cămării. Țap-Țarap, curios din fire, sări din culcușul lui și urmă mirosurile tentante.Fermierul se foi în somn, fără să-i observe lipsa.Porcușorul intră în cămara plină cu bunătățile toamnei: varză, morcovi, mere, nuci – un adevărat paradis.

Țap-Țarap ronțăia cu poftă din provizii, când auzi un fâlfâit. Într-un colț al cămării stătea o bufniță. De regulă, aceste păsări vânează rozătoare. Însă aceasta era diferită: avea un penaj superb, sprâncene stufoase colorate ca apusul, un cioc mic și ochi căprui ca ciocolata. Era o bufniță adolescentă.

Nu-i plăcea să vâneze și nici prada oferită de părinții ei. Era vegetariană. Fericire curată pentru porcușor!Speriat inițial, Țap-Țarap se ascunse sub o ladă cu gutui și prune. Apoi, cu pași timizi se apropia către bufniță, iar bufnița s-a prezentat:

– Bună, eu sunt un pui de bufniță și mă numesc Aniela 😊

– Bună, eu sunt Țap-Țarap. Sunt un porc de Guineea!

– Un... porc de Guineea? întrebă, uimită, Aniela.Nu auzise niciodată de o asemenea creatură – crescuse doar printre vietăți ale pădurii. Țap-Țarap început să-i povestească despre țările tropicale, aproape de Ecuator, de unde provenea. Îi vorbi despre aventurile lui din cealaltă parte a lumii și cum a ajuns în grija „moșulicăi” și a „băbuței”, cum îi alinta el.

Bufnița râdea în hohote și savurau împreună povestea.

După ce au stat de vorbă o vreme, Țap-Țarap și Aniela au hotărât să păstreze secretul lor.

În fiecare noapte, când toți dormeau, se întâlneau în cămară și ronțăiau împreună bunătățile toamnei, povestind despre pățaniile din lumea lor. Bufnița îl învăța pe porcușor cum să fie atent la sunetele din jur, iar Țap-Țarap îi spunea glume din gospodărie și îi povestea despre copii, despre fermieri . Într-o dimineață, fermierul deschise ușa cămării și îi surprinse pe amândoi tolăniți printre frunze de varză. Se uitară speriați unul la altul, dar bărbatul zâmbi: — Ce avem noi aici? Se pare că prietenia nu ține cont nici de specii, nici de obiceiuri! De atunci, Aniela a devenit musafir de onoare al fermei. Ziua dormea în hambar, iar noaptea petrecea clipe minunate alături de noul ei prieten. Iar Țap-Țarap... a devenit vedeta gospodăriei. --- 🔶 Morala poveștii > 🌱 Prietenia adevărată nu ține cont de înfățișare sau de unde venim. 🐾 Uneori, cei mai buni prieteni apar din cele mai neașteptate locuri. 🕯️ Iar viața, cu toate micile ei surprize, merită trăită cu inima deschisă și curiozitate